Criza financiara
![]() |
EURO | 4,2762 RON | ![]() |
![]() |
USD | 3,3168 RON | ![]() |
![]() |
GBP | 5,1050 RON | ![]() |
|
AUR | 133,3113 RON | ![]() |
| BET | 38.86 | 0.76% | ![]() |
| BET-C | 19.91 | 0.67% | ![]() |
| BET-FI | 500.94 | 2.24% | ![]() |
| ROTX | 59.51 | 0.58% | ![]() |
| BET-XT | 5.31 | 1.14% | ![]() |
| BET-NG | 9.18 | 1.25% | ![]() |
Secretarul trezoreriei americane Hank Paulson, intr-o miscare surpriza, a anuntat ca restul fondurilor din programul de bail-out de 700 mld usd vor fi folosite pentru a oferi infuzii de capital companiilor cu probleme si pentru a ameliora problema gradului ridicat de indatorare a populatiei, acesti bani din care s-au cheltuit deja 250 mld usd pentru recapitalizarea sistemului bancar erau destinati initial cumpararii asa numitelor active toxice ( active cu lichiditate foarte scazuta legate de creditele ipotecare).
Acest anunt a descurajat investitorii, acestia interpretand negativ aceasta politica si pietele de capital scazand puternic.
Compania de asigurari American International Group (AIG) are anuntat pierderi de 24,5 miliarde dolari pentru cel de al treilea trimestru, fata de peste 3 mld $ in aceeasi perioada a anului trecut, desi a obtinut de curand renegocierea si suplimentarea ajutorului primit de la stat, acesta totalizand 153 mld usd.
Deteriorarea conditiilor de pe piata , a obligat conducerea AIG sa foloseasca o parte din imprumutul acordat initial de 85 mld usd acordat de guvernul american, pentru acoperirea costurilor tranzactiilor cu obligatiuni si nu pentru finantarea principalelor operatiuni.
Guvernul american va reduce creditul original de 85 miliarde dolari, acordat grupului in septembrie, la 60 miliarde dolari, va cumpara actiuni preferentiale in valoare de 40 mld usd si va achizitiona valori mobiliare ipotecare detinute sau garantate de companie, in valoare de 52,5 miliarde dolari, potrivit Federal Reserve.
Schimbarea structurii imprumutului ar putea oferi directorului executiv, Edward Liddy, mai mult timp pentru salvarea AIG, ce a avut nevoie de ajutor din partea Statelor Unite pentru a evita falimentul, in urma pierderilor legate de creditele ipotecare. Planul original al lui Liddy, de a rambursa imprumutul initial prin vanzarea de unitati, nu a mai fost valabil, dupa ce scaderea din pietele financiare le-a redus valoarea si a determinat potentialii cumparatori sa se concentreze asupra propriilor bilanturi contabile.
"Este normal sa se renegocieze termenii acordului", a declarat Andrew Kligerman, analist in cadrul UBS. Daca ofera grupului AIG mai mult timp pentru a-si vinde unitatile, "guvernul are mai multe sanse de a-si recupera capitalul", a spus acesta.

Camera Reprezentantilor i-a acuzat pe directorii agentiilor de rating, cu ocazia unei audieri in fata Comisiei pentru transparenta si reforme, ca au ignorat toate semnalele de alarma si ca nu au reusit sa "gaseasca aisbergurile ascunse in apele finantelor mondiale".
De curand au fost date publicitatii un schimb de e-mailuri intre doi analisti de la prestigioasa agentie de rating Standard & Poors cu privire la evaluare unor tranzactii cu risc ridicat unul dintre acestia spunand: "Puteau sa fi fost conduse afacerile si de vaci, tot le-am fi evaluat!".
Agentiile de rating, cum ar fi Standard & Poor's, Moody's sau Fitch, al caror rol este de a evalua solvabilitatea si calitatea creditorilor de pe piata, precum si a produselor financiare, sunt in colimatorul autoritatilor de la declansarea crizei creditelor, in vara anului 2007.
Agentiilor de evaluare financiara li se reproseaza ca au subestimat pericolul produselor complexe legate de imprumuturile ipotecare riscante si ca au intarziat in a semnala inrautatirea situatiei de pe piete, in analizele lor.
"Recunoastem ca multe dintre estimarile pe care le-am folosit in analizele noastre nu au fost confirmate", a admis seful Standard & Poor's, in fata comisiei americane. Comisia din Camera Reprezentantilor a prezentat si o dare de seama a reuniunii din septembrie 2007, a conducerii Moody's.
Directorul agentiei, Raymond McDaniel, avertiza la momentul respectiv ca analistii de la companiile concurente Fitch si Standard & Poor's "au innebunit", atribuind calificative bune unor investitii riscante.
Banca Mondiala a coborat previziunea de crestere economica, in 2009, a tarilor emergente si a oferit noi finantari de peste 100 miliarde dolari pe o perioada de trei ani, pentru a ajuta aceste state sa faca fata crizei financiare mondiale, relateaza Reuters.
Banca Mondiala a revizuit in scadere previziunea de crestere economica pentru tarile emergente la 4,5% in 2009, de la nivelul de 6,4% estimat in iunie, din cauza crizei financiare, combinate cu incetinirea exporturilor si ieftinirea marfurilor. De asemenea, Banca Mondiala prevede ca economiile dezvoltate vor incetini cu 0,1% in anul viitor, in contextul in care, in previziunea anterioara, se anticipa o crestere de 2%.
Banca a coborat previziunea de crestere economica la nivel mondial, de la 3% la numai 1% in anul urmator. “Unele tari aflate in curs de dezvoltare vor fi lovite mult mai puternic decat media si vor inregistra o crestere economica negativa, chiar in termeni absoluti”, a avertizat banca.
Presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick, a mai spus ca institutia poate ajuta economiile emergente printr-un nou imprumut, in valoare de pana la 100 miliarde dolari in urmatorii trei ani, si ca ar putea oferi pana la 42 miliarde dolari natiunilor mai sarace afectate de criza. In plus, a anuntat ca International Finance Corporation (IFC), divizia de consultanta si investitii in sectorul privat a Bancii Mondiale, ar putea injecta in urmatorii trei ani peste 30 miliarde dolari in companiile ce desfasoara operatiuni in tarile emergente.
“Criza financiara mondiala ce a urmat atat de repede dupa criza alimentelor si a combustibilului va afecta, probabil, persoanele sarace din tarile emergente”, a adaugat presedintele Bancii Mondiale. “Cooperand cu Fondul Monetar International (FMI), cu agentiile ONU, cu bancile de dezvoltare regionala si alte institutii, Banca Mondiala ajuta atat guvernele, cat si sectorul privat, prin finantare, investitii de capital, masuri financiare inovatoare si programe de siguranta”, a mai spus Zoellick.